Bine te-am găsit !
Chiar dacă principiile de funcţionare/utilizare sunt practic identice, fiecare tip de amplificator operaţional este caracterizat de un anumit set de parametri care ne arată atât performanţele acestuia cât şi condiţiile de utilizare de care are nevoie pentru o funcţionare normală. Cunoaşterea şi înţelegerea acestor parametri ne ajută să decidem, pentru o anumită aplicaţie, care tip de amplificator operaţional ne conduce către obţinerea celui mai bun raport preţ/calitate. Din multitudinea de parametri care pot fi prezentaţi în fişele tehnice (datasheet-urile) amplificatoarelor operaţionale, vreau să-ţi fac cunoştinţă doar cu cei care sunt mai importanţi pentru aplicaţiile obişnuite. Aşadar, cuprinsul discuţiilor de astăzi este:
- Condiţii limită de utilizare;
- Parametri electrici în curent continuu;
- Parametri electrici în curent alternativ;
- Caracteristicile unui amplificator operaţional ideal.
Pentru a explica parametrii amplificatorului operaţional va trebui să fac de multe ori referire la diverşi pini ai acestuia. Dacă încă nu eşti familiar cu rolul şi funcţiile acestor pini, te sfătuiesc să te uiţi mai întâi aici.
Condiţii limită de utilizare
Amplificatorul operaţional, la fel ca orice altă unealtă creată de om, poate funcţiona corect doar dacă nu i se depăşesc condiţiile limită de utilizare. În caz contrar se poate ajunge destul de uşor la atât la distrugerea amplificatorului operaţional respectiv cât şi a altor componente electronice interconectate cu acesta. Din acest motiv, atunci când trebuie să alegem un amplificator operaţional pentru o anumită aplicaţie, în primul rând trebuie să ne asigurăm că în acea aplicaţie nu i se vor depăşi niciodată condiţiile limită de utilizare. Hai acum să vedem care sunt acestea.
Tensiunea maximă de alimentare (Supply Voltage). Reprezintă tensiunea continuă maximă care poate fi aplicată între pinii V+ şi V- (sau între Vdd si Vss aşa cum apare în alte sisteme de notare a pinilor). În general valoarea acesteia este cuprinsă între 16 şi 36 Vcc în cazul alimentării asimetrice sau între ±8 şi ±16 Vcc în cazul alimentării simetrice. Pentru a preveni depăşirea valorii maxime a tensiunii de alimentare, aceasta este de regulă stabilizată.
Curentul consumat (Input current). Reprezintă consumul realizat de respectivul amplificator operational în gol (fără sarcină). De regulă, acest consum este foarte mic (de ordinul miliamperilor) şi cu excepţia cazurilor în care folosim alimentare de la baterii, poate fi neglijat fără probleme.
Excursia tensiunii diferenţiale de intrare (Differential Input Voltage Range). Este parametrul care arată valorile maxime ale tensiunilor (continue sau alternative) care pot fi aplicate între cele două intrări / pini de intrare (+IN şi -IN). De regulă valoarea acestei tensiuni este egală cu cea a tensiunii maxime de alimentare însă nu te baza doar pe această observaţie. Pentru siguranţă, verifică şi în datasheet.
Excursia tensiunii de intrare de mod comun (Common Mode Input Voltage Range). Reprezintă valoarea maximă pe care o poate lua media tensiunilor aplicate pe intrarile unui amplificator operaţional, adică:
În altă ordine de idei, excursia tensiunii de intrare de mod comun ne arată cât de apropiată de tensiunea de alimentare poate fi media tensiunilor aplicate pe cele două intrări. Din acest motiv, acest parametru este dependent de valoarea tensiunii de alimentare şi în consecinţă de obicei este declarat doar pentru o anumită valoare a acesteia. De exemplu, aşa cum se observă aici (pagina 6, rândul 5), operaţionalul TL072 la o tensiune de alimentare de ±15Vcc suportă o tensiune de intrare de mod comun de cel puţin ±11V. Dacă vom depăşi această valoare riscăm ca operaţionalul nostru să o ia razna. Pentru valori mai mici ale tensiunii de alimentare, din experienţa mea am observat că operaţionalele funcţionează normal atât timp cât tensiunea de intrare de mod comun este cu cel puţin 2-3V mai:
- mare decât tensiunea de pe pinul V-;
- mică decât tensiunea de pe pinul V+.
Toleranţa la scurtcircuit pe ieşire (Output Short-Circuit). Oricât am încerca să evităm asta, nu putem reduce la zero probabilitatea apariţiei unui scurtcircuit pe ieşirea unui amplificator operaţional. Pe lângă aceasta, amplificatoarele operaţionale sunt componente care manipulează semnale de mică putere şi de aceea în mod normal nu au cum să reziste la abuzuri. Din acest motiv, multe amplificatoare operaţionale au incluse circuite de limitare a curentului de ieşire, tocmai pentru a se evita distrugerea operaţionalului în cazul unui scurtcircuit. Astfel, parametrul numit toleranţă la scurtcicuit pe ieşire arată de la ce valoare a curentului de ieşire întră în funcţiune circuitul de limitare a acestuia.
Puterea disipată (Dissipated Power). Atât datorită modului de funcţionare dar şi datorită imperfecţiunilor de fabricaţie, o parte din puterea consumată de un amplificator operaţional nu ajunge la ieşire ci se pierde sub formă de căldură. Ei bine, parametrul numit puterea disipată se referă la puterea maximă pe care o poate pierde un amplificator operaţional fără a depăşi o anumită temperatură maximă (de regulă 100-125°C). Valoarea acestui parametru depinde în principal de temperatura capsulei, motiv pentru care valoarea puterii disipate este de obicei raportată la temperatura mediului ambiant (sub formă de grafic). În cazul în care ai de a face cu aplicaţii în care temperatura ambiantă nu depaşeşte 50-60°C iar componentele electronice au o bună ventilaţie, acest parametru poate fi neglijat fără probleme.
Parametri electrici în curent continuu
Funcţionarea circuitelor electronice în curent continuu este mereu mult mai simplă decât funcţionarea în curent alternativ. Consecinţa directă a acestui fapt este aceea că numărul de parametri care descriu funcţionarea în curent continuu a unui amplificator operaţional este mai mic decât cei specifici funcţionării în curent alternativ. De aceea, dacă intenţionezi o aplicaţie în care un amplificator operaţional prelucrează doar semnale de curent continuu (de exemplu amplificarea semnalelor de la senzorii de temperatură, presiune, intensitate luminoasă etc.), pentru a decide dacă un anumit tip de amplificator operaţional este potrivit sau nu aplicaţiei tale, nu trebuie să ţii cont decât de condiţiile limită de utilizare şi de parametrii electrici în curent continuu. Aceştia din urmă sunt:
Amplificarea în buclă deschisă (Open-Loop Gain). Se referă la amplificarea de care este capabil un amplificator operaţional în lipsa reţelei de reacţie negativă (despre care am vorbit aici). Sau altfel spus, arată care este amplificarea maximă de care este capabil acel amplificator operaţional. În mod curent, această amplificare este de cel puţin 50.000 – 100.000.
Excursia tensiunii de ieşire (Output Voltage Range). Arată care sunt valorile maxime pe care le poate lua semnalul de ieşire. În general, tensiunea de ieşire este cu cel puţin ± 1V mai mică decât tensiunea de alimentare, ceea ce înseamnă că prima este dependentă de ultima. De exemplu, dacă avem un amplificator operaţional alimentat la ±15V, sunt slabe şanse ca semnalul de ieşire să depăşească vreodată ±13-14V. Pe lângă valoarea tensiunii de alimentare, valoarea maximă a semnalului de ieşire este influenţată şi de sarcina de ieşire (nu ne putem aştepta ca în cazul unui scurtcircuit la ieşire să mai obţinem cine ştie câţi volţi, nu-i aşa 🙂 ?). Din aceste motive, în datasheet-urile amplificatoarelor operaţionale, excursia tensiunii de ieşire este prezentată sub forma unor grafice unde pentru o anumită sarcină de ieşire şi o anumită tensiune de alimentare poţi vedea uşor ce tensiune de ieşire maximă poţi să obţii.
Rezistenţa de ieşire (Output Resistance). Reprezintă rezistenţa echivalentă pe care o întâmpină un semnal continuu la ieşirea dintr-un amplificator operaţional. Rezistenţa de ieşire are de obicei valori între 50 şi 200 de ohmi. Este importantă pentru că ne permite să evaluăm cât din semnalul de ieşire se va pierde pe această rezistenţă şi cât va ajunge efectiv la ieşirea amplificatorului. De exemplu, dacă avem un amplificator cu o rezistenţă de ieşire de 100 de ohmi care are la ieşire o sarcină de 100 de ohmi, jumătate din semnalul maxim posibil se va pierde pe rezistenţa internă a operaţionalului. De aceea, rezistenţa de sarcină trebuie mereu să fie de cel puţin câteva ori mai mare decât rezistenţa de ieşire a operaţionalului
Curentul maxim de ieşire (Output Current). Reprezintă valoarea maximă a curentului de ieşire acceptabilă pentru o funcţionare normală. Depăşirea acesteia duce la înrăutăţirea considerabilă a perfomanţelor sau chiar la distrugerea amplificatorului operaţional (în cazurile în care acesta nu este dotat cu protecţie/limitare internă de curent).
Tensiunea offset de intrare (Input Offset Voltage). Reprezintă tensiunea dintre cele doua intrări ale unui amplificator operaţional atunci când acesta este într-o stare stabilă (atunci când semnalul de intrare este stabil – nu creşte şi nici nu scade). Tensiunea de off-set este “văzută” de amplificator ca făcând parte din semnalul de intrare şi de aceea o amplifică la pachet cu acesta. Valoarea tensiunii de offset este de regulă de cel mult 5-10mV ceea ce nu produce probleme semnificative atunci când lucrăm cu semnale de intrare mari (de cel puţin câteva sute de mV). Însă atunci când avem de-a face cu semnale de intrare de ordinul zecilor de milivolţi sau chiar mai puţin, tensiunea de offset devine comparabilă cu semnalul de intrare şi astfel influenţează în mod grosolan semnalul de ieşire.
Aşadar, atunci când ai de-a face cu prelucrarea de semnale mici sau foarte mici, alege un amplificator operaţional cu un offset cât mai mic sau un amplificator operaţional care are reglaj automat de offset (de exemplu TC913).
Rejecţia tensiunii de alimentare (Power Source Rejection Rate – PSRR). Este un parametru care arată cât de sensibil este un amplificator operaţional la variaţiile tensiunii de alimentare, variaţii care pot proveni ca efecte ale unor semnale electrice parazite captate din mediul înconjurător. Mai concret, prin fenomene mai mult sau mai puţin complexe, variaţia tensiunii de alimentare ajunge să facă parte din semnalul de ieşire. În aceste context putem spune că rejecţia tensiunii de alimentare arată raportul dintre variaţia tensiunii de alimentare şi semnalul parazit creat de aceasta la ieşirea amplificatorului operaţional. La frecvenţe joase (de cel mult câteva sute de Hz) ale variaţiei tensiunii de alimentare, acest parametru are valori de obicei între 60 şi 100dB (adică variaţia tensiunii de alimentare ajunge la ieşire atenuată de 1000 până la 10000 de ori). La frecvenţe înalte însă, variaţia tensiunii de alimentare poate ajunge la ieşire fără să sufere nici un fel de atenuare. Din acest motiv, se obişnuieşte să se monteze câte un condensator ceramic (sau altul care merge bine la frecvenţe înalte) între pinii de alimentare ai amplificatorului operaţional, cât mai aproape posibil de acesta. Acest condensator “absoarbe” variaţiile de înaltă frecvenţă ale tensiunii de alimentare compensând astfel faptul că rejecţia tensiunii de alimentare are o valoare redusă la frecvenţe ridicate. Valoarea acestui condensator este de obicei de 100nF.
În marea majoritate a aplicaţiilor nu este nevoie să-ţi bati capul cu parametrul rejecţia tensiunii de alimentare, însă am ţinut să vorbesc despre el pentru a te ajuta să înţelegi cât de important este montarea acelui condensator ceramic pe alimentarea amplificatoarelor operaţionale.
Rejectia de mod-comun (Common Mode Rejection – CMR). Descrie sensibilitatea unui amplificator operaţional la semnale care sunt aplicate concomitent pe cele două intrări ale sale. În mod normal, semnalul de intrare este aplicat pe una din intrări, în timp ce pe cealaltă intrare este aplicat semnal adus de la ieşire prin intermediul reţelei de reacţie negativă (despre care reamintesc că am vorbit aici). În acest context, teoretic, amplificatorul operaţional ar trebui să amplifice doar diferenţa dintre tensiunile de pe cele două intrări, indiferent care ar fi media lor. În practică însă, amplificatorul operaţional amplifică un pic şi media tensiunilor de pe cele două intrări. OK, şi ce-i rău în asta ? Păi în primul rând, cu cât media tensiunilor de pe cele două intrări este mai mare, cu atât mai mare va fi şi tensiunea de off-set1, despre care am spus mai sus că influenţează negativ precizia amplificării. În al doilea rând, semnalele parazite din mediul înconjurător nu fac diferenţa între cele doua tipuri de intrări, ci se infiltrează în aceeaşi măsură în ambele şi astfel pot ajunge nepoftite în componenţa semnalului de ieşire.
La fel ca şi rejecţia tensiunii de alimentare, rejecţia de mod comun are valori suficient de mari la frecvenţe suficient de joase (cel putin 60dB, adică o atenuare de cel puţin 1000 de ori a semnalelor aplicate concomitent pe cele două intrări). La frecvenţe mari însă, rejecţia de mod comun poate ajunge să fie nulă (egală cu zero). În acest ultim caz, cea mai simplă soluţie este tot folosirea unui condensator ceramic, care de această dată este conectat între cele două intrări. Valoarea acestuia trebuie aleasă în funcţie de impedanţa de intrare a circuitului, situându-se de regulă în gama 100pF – 47nF.
Parametri electrici în curent alternativ
În această grupă sunt reuniţi parametrii care descriu comportamentul amplificatoarelor operaţionale atunci când acestea lucrează cu semnale de intrare alternative. Asta înseamnă că atunci când intenţionezi să foloseşti un amplificator operaţional pentru a amplifica semnale alternative este recomandat să ţii cont de toţi parametrii care apar în acest articol.
Produsul amplificare-bandă de frecvenţă (Gain Bandwidth Product – GBWP). Atunci când are de amplificat curent continuu, amplificarea unui amplificator operaţional depinde doar de valorile rezistenţelor din reţeaua de reacţie negativă. Când însă are de amplificat curent alternativ, amplificarea este influenţată şi de frecvenţa semnalului de intrare. Asta înseamnă că cu cât mai mare este frecvenţa semnalului de intrare cu atât mai mică este amplificarea maximă pe care o putem obţine. Bun, dar cum putem şti ce amplificare maximă putem avea de exemplu la 16,789163543 KHz 🙂 ? Ei bine, aici introducem în discuţie parametrul produs amplificare-bandă de frecvenţă, care ne arată care este frecvenţa maximă pentru care amplificarea maximă a unui amplificator operaţional scade la 1. Cu alte cuvinte:
Să luăm de exemplu un amplificator operaţional despre care datasheet-ul lui spune că are un produs amplificare-bandă de frecvenţă de 4 MHz. Asta înseamnă că dacă îi setăm o amplificare de:
- 1 ori, va putea amplifica până la maxim 4 MHz, pentru că 1 x 4 MHz = 4 MHz;
- 10 ori, va putea amplifica până la maxim 400 KHz = 0,4 MHz, pentru că 10 x 0,4 MHz = 4 Mhz;
- 56 ori, va putea amplifica până la maxim 71,73 KHz = 0,07173 MHz, pentru că 10 x 0,07173 MHZ = 4 MHz.
Tensiunea de zgomot echivalentă la intrare (Equivalent Input Noise Voltage). În afară de situaţia în care ne aflăm la temperatura de zero absolut (-273,15°C), mereu vom avea componente electronice în care electronii vor zumzăi ca-ntr-un stup de albine producând tensiuni electrice minuscule şi aleatorii ca frecvenţă, cunoscute simplu sub numele de zgomot. În cazul în care avem de-a face cu semnale electrice mari (de cel puţin câteva sute de mV) acest zgomot nu ne împiedică să ducem o viaţă lipsită de griji. Însă atunci când avem de-a face cu semnale mici şi foarte mici, acest zgomot ne poate face să strâmbăm din nas, pentru că amplitudinea acestuia devine comparabilă cu cea a semnalului util. Astfel, se poate ajunge în situaţia în care semnalul util în loc să se audă sau sa se vadă clar, ajunge să fie “prafuit” sau chiar complet acoperit de zgomot.
În aceste condiţii, tensiunea de zgomot echivalentă la intrare reprezintă o parte din amplitudinea semnalului total de zgomot care va fi turnat peste semnalul pe care îl vei aplica la intrarea amplificatorului operaţional. Este un parametru dependent de banda de frecvenţă pe care intenţionezi s-o amplifici şi din acest motiv este exprimat ca nanovolţi/√Hz, unde Hz reprezintă banda de frecvenţă de 1 Hz. De exemplu, dacă ai un amplificator operaţional TL072 despre care se zice că are o tensiune de zgomot echivalentă la intrare de 18 nV/√Hz, asta înseamnă că dacă îl vei folosi la frecvenţe de până la 1Hz, tensiunea de zgomot echivalentă la intrare va fi de 18nV=0,018uV=0,000018mV. Dacă vrei să foloseşti acelaşi amplificator pentru a amplifica semnale audio (adică banda de 0 – 20 KHz), poţi afla tensiunea de zgomot echivalentă la intrare înmulţind valoarea declarată în datasheet cu radical din banda de frecvenţă dorită, adică:
(18 nV/√1Hz) x √20000 = 18nV/141 = 2545nV = 2,545uV = 0,002545mV
Tensiunea de zgomot echivalentă la intrare nu reprezintă zgomotul total cu care va fi amestecat semnalul de intrare (parametru despre care voi vorbi puţin mai jos) ci doar o parte a acestuia.
Curentul de zgomot echivalent la intrare (Equivalent Input Noise Current). Este un parametru similar tensiunii de zgomot echivalentă la intrare, cu excepţia faptului că de această dată exprimarea zgomotului se face în picoamperi√Hz. Acest curent de zgomot se transformă în tensiune atunci când curge prin rezistenţele pe care le întâmpină semnalul de intrare la intrarea în fiecare din cele două intrări.
Pentru aflarea curentului de zgomot echivalent la intrare în funcţie de banda de frecvenţă dorită, se procedează la înmulţirea valorii date în datasheet cu √ (radical) din banda de frecvenţă dorită.
Dacă de exemplu vrem să folosim tot un TL072 pentru o bandă de 20 KHz, vom afla din datasheet că pentru o bandă de 1Hz, TL072 are un curent de zgomot echivalent la intrare de 0,01pA/√Hz. Pentru o bandă de 20000 Hz, trebuie să înmulţim valoarea din datasheet cu radical din 20000, adică:
(0,01pA√1Hz) x √20000 = 0,01pA x 141 = 1,41pA = 0,00141nA = 0,00000141uA = 0,00000000141mA
În cazul în care nu era deja evident, curentul de zgomot echivalent la intrare nu reprezintă zgomotul total cu care va fi amestecat semnalul de intrare (parametru de care voi vorbi puţin mai jos) ci doar o parte a acestuia.
Zgomotul total de intrare. Reprezintă rezultanta compunerii tensiunii de zgomot echivalentă la intrare şi a curentul de zgomot echivalent la intrare după următoarea formulă2:
unde:
Vzgomot total – Zgomotul total de intrare [V];
Vzei – Tensiunea de zgomot echivalentă la intrare [V];
Izei – Curentul de zgomot echivalent la intrare [A];
Rp – Rezistenţa serie a intrării neinversoare (este dată în datasheet) [V];
Rn – Rezistenţa serie a intrării inversoare (este dată în datasheet) [V];
k = 1,38 x 10-23 J/°K (constanta lui Boltzman).
T = temperatura în grade Kelvin.
Hai să terminăm acum cu exemplul în care am presupus că vrei să foloseşti un amplificator operaţional TL072 pentru a amplifica semnale audio, în condiţiile unei temperaturi ambiante de 300°K (adică 26,85°C3). Refolosind valorile calculate atunci când am vorbit despre tensiunea şi curentul de zgomot echivalent la intrare şi preluând din datasheet-ul lui TL072 faptul că Rp = Rn = 20Ω, rezultă:
Ştiu că nu este extraordinar de uşor de estimat valoare zgomotului total de intrare, însă dacă chiar ai nevoie să afli acest lucru, ţi-am pus la dispoziţie modul de calcul. În practică, dacă ştii că zgomotul de intrare este important în aplicaţia ta poţi încerca o variantă mai simplă: caută pe Google după tipuri de amplificatoare operaţionale de zgomot mic (folosind cuvinte cheie ca “low noise OP AMP” sau “ultra low noise OP AMP“). În acest ultim caz lucrurile sunt mai simple: cu cât operaţionalele sugerate au un preţ mai mare cu atât este probabil să aibă un zgomotul total de intrare mai mic.
Viteza de creştere (slew-rate). Este parametrul care arată cât de rapide pot fi variaţiile semnalului de ieşire. Este important pentru că permite estimarea comportamentului la frecvenţe înalte – cu cât viteza de creştere este mai mare, cu atât amplificatorul operaţional va putea lucra la frecvenţe mai mari. Viteza de creştere se exprimă de obicei în V/µs (microsecundă).
Defazaj (phase-shift). Toate capacităţile şi inductanţele parazite din interiorul şi din apropierea unui amplificator operaţional fac ca variaţiile semnalului de intrare să se propage către semnalul de ieşire cu o oarecare întârziere sau defazaj. Valoarea acestui defazaj depinde de frecvenţa semnalului de intrare, motiv pentru care acest defazaj este prezentat în datasheet-uri sub forma grafică.
Coeficientul total de distorsiuni armonice (THD). Într-un mediu în care se propagă o oscilaţie, inevitabil se generează semnale secundare (numite armonici) care au frecvenţele egale cu multipli ai frecvenţei semnalului original (a cărui frecvenţă este numită frecvenţă fundamentală). Acest fapt este valabil şi în cazul amplificatoarelor operaţionale: dacă de exemplu aplicăm la intrare un semnal de 1 KHz, la ieşire vor regăsi semnalul de 1 KHz original precum şi o suită de semnale secundare de 2KHz, 4KHz, 8KHz etc. a căror amplitudine descreşte cu frecvenţa lor. Ei bine, coeficientul total de distorsiuni armonice ne arată cât la sută din semnalul de ieşire este format din semnale armonice.
Impedanţa diferenţială de intrare (Differential Input Impedance). Reprezintă rezistenţa echivalentă pe care o întâmpină un semnal alternativ aplicat între cele două intrari ale unui amplificator operaţional. În acest mod de aplicare a semnalelor de intrare, impedanţa este mare, de cel puţin câteva zeci de kiloohmi.
Impedanta de intrare de mod comun (Common Mode Input Impedance). Reprezintă media rezistenţelor echivalente pe care o întâmpină un semnal alternativ aplicat simultan între cele masă şi cele două intrări ale unui amplificator operaţional. În acest mod de aplicare a semnalelor de intrare, impedanţa este mică, de cel mult câteva sute de ohmi.
Impedanţa de ieşire (Output Impedance). Reprezintă rezistenţa echivalentă pe care o întâmpină un semnal alternativ la ieşirea dintr-un amplificator operaţional. Aceasta are de obicei valori de cel mult câteva zeci de ohmi. La fel ca în cazul rezistenţei de ieşire, sarcina de ieşire trebuie să aibă o impedanţă de cel puţin câteva ori mai mare decât impedanţa de ieşire a operaţionalului. În caz contrar, bineînţeles, nu vom putea obţine o tensiune maximă de ieşire prea mare.
Diafonia (crosstalk attenuation). Este un parametru specific cazurilor în care aceeaşi capsulă adăposteşte două sau mai multe amplificatoare operaţionale. În aceste cazuri, inevitabil, o mică parte din semnalul de ieşire al unui amplificator operaţional se propagă spre intrările celorlalte. În acest context putem spune că diafonia arată cât din semnalul de ieşire al unui operaţional ajunge la intrările celorlalte. Valorile obişnuite ale acestui parametru depăsesc 100dB, adică semnalul care ajunge la intrările celorlalte operaţionale este atenuat de cel putin 100.000 de ori faţă de semnalul original.
Caracteristicile unui amplificator operaţional ideal.
Dincolo de faptul că acesta ar putea fi subiectul unui examen sau a unui interviu, cunoaşterea caracteristicilor unui amplificator operaţional ideal te poate ajuta să evaluezi mai uşor perfomanţele diverselor tipuri de amplificatoare operaţionale reale. Aşadar, amplificatorul operaţional ideal are valori infinite pentru:
- amplificarea în buclă deschisă;
- impedanţa şi rezistenţa de intrare;
- excursia tensiunii de ieşire;
- banda de frecvenţe prelucrată;
- viteza de creştere;
- rejecţia tensiunii de alimentare;
- rejecţia de mod comun;
şi valori nule (egale cu zero) pentru:
- impedanţa de ieşire;
- defazajul dintre semnalul de intrare şi cel de ieşire;
- tensiunea de offset de la intrare;
- zgomotul total de intrare.
Huh, în sfârşit am ajuns la final !
Am inclus destul de multă informaţie în acest articol însă este total nerecomandat să încerci să o memorezi pe toată acum. Important este să-ţi dai silinţa să înţelegi subiectele discutate. În ceea ce priveşte memorarea lor, aceasta se va petrece natural în momentul în care le vei utiliza practic.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie-l mai departe în grupul tău de prieteni !
Cu bine,
Ciprian
Salutari
Text: “…56 ori, va putea amplifica până la maxim 71,73 KHz = 0,07173 MHz, pentru că 10 x 0,07173 MHZ = 4 MHz”.
Cindesc ca ar fi mai corect ” 56 x 0,07173 MHZ = 4 MHz.”
Mersi mult.
Foarte bun si concret acest articol ! Felicitari !